Nu e de ajuns sa mori pentru a fi iubit…
Cand lumea veche moare-n tine
Cand nimeni nu te stie
Cand toti dau fuga la corturile lui Chedar
In zapuseala zilei sufocata de stiri si reporteri
Pe altarul de piatra necioplita
Pe piatra marturisii
Pe muntele templului inca neridicat
Cu stiletul scanteind in ochii intrebatori
In ochii lui Isac, unul-nascut din tatal,
Langa desaga cu vreascuri
Pravalindu-se de veacuri alene printre tufele de afine
De afine coapte
La glasul Celui Prea Inalt
“Eu sunt o tufa verde de afine”
Langa focul rostuit cu grija de Eliezer din Damasc
“Dar unde e mielul jertfei?”
“Unde e cel curat infasat
In zorii umezi de plans,
De plansul lui Miriam cea cu nume egiptean,
MRYT,
Ce se talmaceste ‘Iubita’?”
“Unde e mielul mult-asteptat?”
Glasul lui El Shadday spinteca stancile Moriei
“Nu cumva sa te atingi de copilul meu!
De Intaiul meu nascut
De fiul lui MRYT
De IS…” si glasul i se destrema in cele patru zari
“IS…? Isac?”
“Dar pana cand?”
“Pana vineri”
“Dimineata, seara sau la pranz?”
“La cele trei ceasuri ale dupa-amiezii…
Si nu mai pune atatea intrebari!”
Striga Cel Prea Inalt
Si cerul rosu cazu ca un bolovan in locul sau de veci
Printre crengi de maslini coarnele tapului intepenira
“E atat de greu sa mori de doua ori!”
Cand te-ai pregatit sa infrunti pe Mastema
Cand ti-ai luat ramas bun de la Sara
Cand l-ai imbratisat pe Ismael
Auzi incrancenatul glas
“Nu acum!”
Asteptarea asta de veacuri e atat de grea!
Chiar si atunci cand poti sa te rostogolesti pe rotunjimea pamantului
De cate ori vrei pe zi
Grea e asteptarea mesianica!
Mai grea decat sarcina de vreascuri de pe umerii lui Isac
Mai grea decat inima impovarata a pribeagului din Ur
Mai grea decat lemnul purtat de IS
Pe strazile pustii ale cetatii iebusite
Fara spectatori adusi cu forta de acasa
Fara prieteni intimi
Fara dusmani adevarati
Doar cu Miriam si Iohanan acolo…
Pana la al saptelea cuvant…
Cand s-a rupt catapeteasma templului
Si calendarul s-a intors la ziua lui Avram
Cu toata recuzita ei
Cu desaga de vreascuri
Cu stiletul scanteind in lancea lui Longhin
Cu a lui coasta despicata,
Fantana pentru toti cei insetati,
O jertfa amanata
Pentru acea zi de vineri a lui Nisan
Cand mieii zburdalnici umbrind pajistea Betleemului
Vestesc al meu exod
In cetatea parasita
La al noulea ceas
La jertfa de seara
Cu intunericul firii vaduvite
Coborand alene peste mine
“O Doamne,
De cate ori trebuie sa mor
Pentru a gusta a ta moarte
In lumina
Sau, poate, dincolo de ale ei raze visinii?”
Tacerea lui Elyon
M-a fascinat
Cand plangeam
Ca Iov
Uitat de Elyon
Atunci, chiar atunci
Prietenii au intrat in curte
In curtea amintirilor mele
Sa ma mangaie
Cu spini si palamida
Inscaunati in piele
In pielea azvarlita peste oasele uscate
Uscate de saracie
Si de multa asteptare
Peste oasele imbatranite de pacat,
De pacatul de a ma fi nascut
De pacatul de a nu mai muri
De cate ori va trebui sa joc rolul tau, Ioave?
De cate ori, Doamne?
Dar tu…
Tu taci
Si tacerea ta ma imbata
Dar nu de ura
Ci de iubire
De iubirea de a te regasi
In tacere
Cat as da sa tac si eu acum!
Iar tu sa-mi vorbesti, Elyoane
Fara cuvinte
Ca in ajun de logodna
Cand stelele cad
Rascolind simtiri si ganduri nesabuite
Si rusinat de a mea intrebare sa cad si eu
In bratele tale, Elyoane.
Am crezut c-am sa urasc pustiul
Cu toata goliciunea lui mistuitoare
Am crezut c-am sa urasc pustiul
Cu toata poliloghia lui magulitoare
Expusa in carti de talciog
Scrise de mini teologi
Despre aboti ce si-au mortificat trupul
Spre a sufletului platonica descatusare
Din colivia de carne
Spre o nirvana poate de nimeni atinsa
De aceea,
Cand am luat trenul cu destinatia “Pustiu”
Am luat televizorul si radioul cu mine
Si ajuns…
Acolo, in pustiu
Le-am pus jos pe nisip
La intrarea in cort
In cortul adunarii
Ca semn al nedesprinderii
Si al indaratniciei
De a ramane intodeauna
Bine informat
Conectat
La tot ce e viata, miscare
Dar…
Pustiul m-a sedus
M-a coplesit
Acolo l-am intalnit
Cand credeam ca am ramas singur
El m-a chemat pe nume
M-a dezmierdat
M-a rasfatat
Apoi mi-a vorbit
In graiul nedeslusit al inimii
In graiul primei iubiri
Si atunci am inteles ca aceasta e logodna
Logodna in pustiu
Departe de lume
De forfota negustorilor de tot felul
Acum uitandu-ma inapoi la acel trecut
La statia “Pustiu”
Simt un sentiment de melancolie
Si dor nespus
Iti multumesc Parinte pentru pustiu
Pentru logodna
Pentru a te fi gasit acolo in pustiu
Pentru a ma fi regasit
In pustiu.
pentru Flora
Cui sa-i insirui margelele de tristete?
Cui sa-i talmacesc graiurile vamilor din vazduh?
Cui sa-i daruiesc clipe udate in roua diminetii de azi si de maine?
Cui sa-i plang pe umarul betegit de atata drum spre Golgota?
Cui sa-i ingadui caderi ce nu se mai sfarsesc in haul inghetat al vietii?
Cui sa-i ofer o floare ofilita de demonul de la miazazi?
Cui sa-i marturisesc a mea inaltatoare neputinta?
Cui sa-i aduc apa vie in palmele cu rani deschise?
Cui sa-i cant in tacerea glasului intepenit in mlastina urii?
Cui sa-i mangai harpa zamislitoare de pelin?
Cui sa-i cantaresc soapte dupa soapte in gradina Edenului?
Cui sa-i binecuvantez ziua dincolo de Sabbat?
Cui sa-i descant de spaima in ajunul neasteptatei regasiri?
Cui sa-i alin pustiul galagios din inima de arama?
Cu sa-i fiu un trubadur odihnit de drum, de petreceri si de vin?
Cui sa-i caut in deochi pentru un crai si o craiasa?
Cui sa-i blestem zilele mistuite in betege despartiri?
Cui sa-i re-citesc din 1 Corinteni 13 la ceasul inserarii de obste?
Cui sa-i cer mila cand a crucii aleasa povara n-o mai pot purta?
Cui sa-i imbat sufletul si trupul de patima inabusita in cenusa uitarii?
Cui sa-i strig de pe varful Taborului "Prefa-te in lumina"?
Cui sa-i multumesc pentru acel “Iata sunt lumina!”
Cui sa-i marturisesc a mea singuratate de zile mari?
Cui decat numai tie, petala de argint?!
Stiu din legea lui Moise
Ca Sambata nu se lucreaza
Ca Sabat inseamna a inceta orice activitate
Sambata - Sabat
E nelucrarea zidirii
Cand
Ziditorul tine lumea
Numai prin a lui lucrare
Dar imagineaza-ti
Cititorule
Un Sabat intru cele de sus
Sabatul Sabatelor
Sambata sambetelor
Cand
Ziditorul nu lucreaza
Ci isi plange fiul
Cand
Zidirea se destrama
Ca o carpa lepadata
In ghiarele Seolului
Cand
Bar enos
Fiul omului
Fiul lui Elyon
E in Seol
Cand
In mormant
E doar un trup
Cu 39 de rani
Inca sangerand
Atunci
E sambata
Sambata sambetelor
Si e Sabat
Sabatul sabatelor
Cand
Nimeni
Absolut nimeni
Nu lucreaza
Doar cineva
Acolo jos
In inima pamantului
Isi smulge parul
Parul negru
Lins si lung
Cazut pe spate
E oglinda marelui El
Puternicul Azazel
In tronul lui de arama
Numai el
Tese planuri
Cand
Sus, afara
Pe scoarta
Totul e amortit
Proniatorul
Nu-si mai da pronia
E sfarsit de saptamana, de veac, si de lume
Cand
Paznicii lui Azazel
Sunt cuprinsi de groaza
Se aud soapte
La intrare
In poarta
Poarta ruginata
A Seolului vechi de zile
Se aud clopote
La Cernica
Toaca ploua marunt
La Agapia
Troparul salta
La Prislop
Jos in Seol
Lanturi cad
Obezi zanganesc
Paznicii se razvratesc
Sub ochiul rosu al razvratitorului
E sabatul sabatelor
Si sambata sambetelor
Jos in Seol
Toti asculta stirile
La difuzorul prafuit de pe perete:
“Ceasul de la universitate s-a oprit la 3pm
Avionul de la Frankfurt a ramas agatat de un nor
Tramvaiul din Ferentari a intepenit pe linie”
Toate stau pe loc
De sabatul sabatelor
De sambata sambetelor
Nu se mai moare
Nu se mai naste
Nu se mai plange
Nu se mai rade
Nu se mai iubeste
De sabatul sabatelor
Doar ghioceii
Dorm dulce sub omat
Cand
Bar enos
Fiul omului
Se trezeste la viata
Dincolo
De sambata sambetelor
Si de sabatul sabatelor
Cu Rembrandt
M-am impretenit
Demult
In anii betegi de liceu
Prin Rembrandt
Si Cina de la Emaus
L-am intalnit pe Crist
In Joia Mare
In noaptea prinderii
Printre maslinii
Rapusi de somn
Sub cateva stele
Adormite
Gata sa cada
Peste Mirautii
Cetatii de Scaun
La Denia Mare
Cu douasprezece evangelii
Si Stefan cel Sfant
La cina de taina
Tanjind dupa
Briza invierii
Si perdeaua de matase alba
Frematand primavaratec
Dupa usile imparatesti
Lasand sa se intrevada
Masa
Cu anaphora
Cazand agale
In cosuri de nuiele
Cu oua vopsite
Atipite
Cu ingerul strigand
Din strana
“Fecioara
Bucura-te
Intru invierea fiului tau”
Cu a doua inviere
Duminica
Dupa-amiaza
Singur
Plimbandu-ma
Prin Cetatea de Scaun
Prin Mirautii
Copilariei
Ramasi pustii
Doar cu un soare astenic
Bolborosind ceva
Deasupra pietii
Lui De Chirico
Cu umbra
Straniei femei
Tintuita pe caldaram
De soarele amiezii
In fata catedralei
Inauntru careia
Tocmai se juca
‘Cina de la Emaus’
De o trupa de studenti
Actori in devenire
Crist
Cu fata obosita
Cu ochi blanzi
Inmuiati in lacrimi
Vorbea soptit
Cu Luca si Cleopa
La cina dincolo de taina
Pierdut in a lui inviere
La taina dincoace de cina
Sedea
Invingatorul
Invins
De a lui smerenie
Inviatul
Coplesit
De a lui durere
Sedea
Ebed Yahweh
Servul Celui Care Este
Cu maini ca de copil
Tinand painea vietii
Cu parul incalcit
Ca dupa o batalie
Cu o aureola ieftina
De bazar
Scanteind lenesa
In racoarea catedralei
Cu trupul crispat
Parca asteptand
Ceva
Ar fi vrut sa dispara
Dupa cuvantul evangeliei
Inainte de daruri
Dar ceva il oprea
Nu era regizorul
Nu erau spectatorii
Nu era epitropul catedralei
Ci era ceva
Din suferinta mea si a ta
Invingatorul
Invins
De ale noastre dureri
Inviatul
Coplesit
De ale nostre caderi
A ramas la cina de la Emaus
In batrana catedrala
Poate si acum e acolo
Daca nu l-o fi chemat
Regizorul
Din foisorul de sus
Un suflu viu
Acesta sunt
Un suflu viu
Din colb usor
Vanturat
De Cel Ce Este
Un suflu viu
Acesta sunt
Un suflu viu
Adulmecat
De neziditul
Nefiintandul
Intunerec
Un suflu viu
Framantat
Intre a fi si
A avea
Un suflu viu
Incantat
De viata
Imbatat
De putere
Un suflu viu
Incercat
De Cel Ce Este
Si cel ce are
Un suflu viu
Trudind
A fi
Ce nu este
Si a nu avea
Ce are
Un suflu viu
Acesta sunt
Un suflu viu
Carmaci far’ de vasla
Pe marea far’ de apa
Spre a fi
Din nou
Eu sunt
In Cel Ce Este